De ce vor parlamentarii să-ți bage subtitrare pe serialele în română
Un proiect de lege depus la Camera Deputaților propune ca majoritatea producțiile televizate românești să vină la pachet cu subtitrare în română. Deși poate ți se pare absurd, în spatele propunerii stau câteva argumente solide.
Cum ar fi să te uiți la Dan Negru de Revelion și să ai subtitrare? Sau la Las Fierbinți? Sau la orice altă emisiune sau film românesc, unde să și citești replicile, nu doar să le asculți. În curând ai pute-o face. Asta pentru că un proiect de lege al parlamentarilor propune așa ceva.
Desigur, poate ți se pare inutilă toată treaba asta, dar substratul este unul cât se poate de bun. Asta pentru că, în cea mai mare parte, inițiativa privește telespectatorii care suferă de tulburări ale spectrului autist sau hipoacuzie. Proiectul de lege este inițiat de Adriana Săftoiu, deputat PNL, și susținut parlamentari din toate partidele: PSD, PNL, USR, UDMR, ALDE, PMP, Minorități.
Astfel, televiziunile cu acoperire națională și locală vor asigura subtitrarea în limba română a operelor audiovizuale românești, cum sunt filmele cinematografice sau filmele realizate pentru televiziune, ca seriale, foiletoane și documentare.
Noul proiect nu este neapărat o inițiativă care marchează o premieră.
Prevederile ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități au stabilit acest lucru în urmă cu câțiva ani. La momentul actual, există câteva programe TV, care, în anumite intervale de timp și la anumite transmisii – ca programul de știri – se folosește interpretarea limbajului mimico-gestual. Acum, parlamentarii vor să eficientizeze mai mult transmisiile canalelor TV și să transpună cu text majoritatea emisiunilor care reprezintă producția proprie a televiziunilor.
În România trăiesc aproximativ 30.000 de persoane surde și cu deficiențe de auz, plătitori de abonament de televiziune. Noua inițiativă a parlamentarilor asigură autonomia, integrarea socială și profesională, dar și participarea la viața comunității a acestor persoane.
În plus, practica subtitrării în limba de origine nu este nouă pentru Europa. Majoritatea statelor membre adoptă astfel de legi, prin care mai toate programele de televiziune să fie accesibile și utile persoanelor cu dizabilități.
Dacă inițiativa va trece de analiză și va fi acceptată, legea intră în vigoare în maximum trei luni de la publicarea sa în Monitorul Oficial.